Sfaturile Sfinților
Serbarea de Crăciun '' Împreună de sărbători ''
Într-un decor de sărbătoare și de bucurie, pe scena Teatrului Național de Operă și Operetă "Nae Leonard", va avea loc, în data de 19 decembrie 2019, începând cu ora 18.00, un adevărat concert de colinde, de muzică și de teatru, susținut de Seminarul Teologic Ortodox "Sf. Andrei", din Galați.
Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos aduce, an de an, în sufletele noastre, sentimentul de unitate, de filantropie, de iubire veșnică cu și pentru aproapele nostru. Cu acest prilej, prin Corul mixt al Seminarului Sfântului Andrei, colindele, obiceiurile și tradițiile sărbătorilor de iarnă ne vor prezenta o fărâmă din viața satului românesc.
Vă așteptăm cu multă nerăbdare, călăuziți fiind de lumina stelei care a vestit Nașterea Domnului.
Concursul “Cupa Sfântului Apostol Andrei”
Cu ocazia Sfântului Apostol Andrei sărbătorit pe 30 noiembrie, ocrotitorul oraşului Galaţi, în data de 25 noiembrie 2019, s-a desfăşurat în cadrul Seminarului Teologic Ortodox „Sf. Andrei” din Galaţi, concursul “Cupa Sfântului Apostol Andrei” la şah pentru clasele primare si la tenis de masă pentru clasele gimnaziale şi liceale.
”Un tei în luna Sfântului Andrei”
În data de 15 noiembrie 2019, elevii claselor primare, ajutați de elevi ai liceului, au plantat tei în parcul Seminarului Teologic ”Sfântul Apostol Andrei”.
Acțiunea s-a încadrat în programul lunii noiembrie, în care elevii îl cinstesc pe Sfântul Andrei.
Cinstirea Sfântului Ierarh Nectarie, al doilea ocrotitor al capelei Seminarului Teologic ”Sfântul Apostol Andrei”
Sărbătoarea a început în ajun cu săvârșirea Vecerniei și a Litiei, oficiate de un sobor de preoți profesori și diaconi, în prezența elevilor și a cadrelor didactice. În ziua hramului s-a săvârșit slujba Utreniei urmată de Sfânta Liturghie. Bucuria duhovnicească a fost sporită prin închinarea la icoana cu o părticică din moaștele Sfântului Nectarie, aflate în patrimoniul spiritual al Arhiepiscopiei Dunării de Jos, adusă în biserică cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos.