Image Map

Nicodim Munteanu
Patriarh al României
primul director al seminarului

Sfaturile Sfinților

Minunea este ceva ce nu se discută, deoarece nu este supusă cuvintelor. Minunea este o bucurie; minunea este o teamă; minunea este o iubire. Când trăiești o minune, ai tocmai aceste sentimente. Nu contează în ce ordine. Oricare dintre ele te conduc la întâlnirea cu minunea, la sesizarea ei ca fapt neașteptat și totuși dorit, neobișnuit și totuși firesc.

Totul a început după luminatul praznic al Învierii și îmi doream să fie într-adevăr o continuare a acestei sărbători. Nu știu de ce. Dar gândurile și emoțiile bineînțeles că nu mi-au dat pace. Este într-adevăr bine să ai sentimentul că nu te-ai pregătit destul, să conștientizezi că doar ai încercat marea cu piciorul, dar ceea ce simțeam acum era aproape o demoralizare care mă afecta. Și totuși, cu acest sentiment am pornit la un drum care semnifica de fapt finalul unui alt drum început acum aproximativ trei luni. Acest prim drum a fost unul dificil, deoarece a reprezentat pregătirea pentru concurs. Căci olimpiada aceasta este: un concurs nu cu alții, ci cu tine însuți, pentru că astfel poți să ieși   dintr-o comoditate păgubitoare și să intri în competiție cu forțele proprii. Tot acest efort nu are însă nici o bază, nici o desfășurare sigură, nici o finalitate roditoare dacă nu ai ajutorul lui Dumnezeu. El este Singurul Care poate face, Care făptuiește, Care creează, Care înnobilează.

Am simțit din plin ajutorul lui Dumnezeu. El nu caută la greșelile omului, la abaterile lui de la calea cea dreaptă, ci la ceea ce el poate, la ceea ce el este dispus să facă și la scopul lui în această lume. Dumnezeu Se gândește că noi putem, dacă vrem să primim ajutorul Lui în viața noastră, să rămânem în comuniune cu El și nu intervine imediat cu pedepse, ci așteaptă și dorește să câștige pe fiecare dintre noi, nu în sens autoritar sau egoist, ci în sensul iubirii care vrea să cuprindă toate. De aceea, am simțit acest ajutor plin de iubire părintească, ajutor nesperat, pe care nu îl poți aștepta de la oameni.

Întreaga pregătire, precum și desfășurarea olimpiadei în sine, sunt și vor rămâne pentru mine o minune. Mereu am simțit mâna lui Dumnezeu asupra mea, lucrând alături de mine și dându-mi voința necesară pentru a continua, căci fără Dumnezeu nu poți nici începe, cu atât mai mult continua o faptă. Mărturisesc că adesea am uitat de faptul că mă pregătesc pentru o olimpiadă teologică și am tratat-o ca pe o olimpiadă oarecare. Olimpiada teologică nu are nici un folos dacă nu are o aplicabilitate în viața duhovnicească, în legătura cu Dumnezeu. Andrei Pleșu afirmă că a face este o specie a cunoașterii, iar a cunoaște este o specie a făptuirii. Dar când eu am uitat de El, El a avut grijă să-Și aducă aminte de mine. Această minune săvârșită de Dumnezeu cu mine este una care m-a făcut să mă înscriu la o altă olimpiadă: aceea a faptei. Pentru această olimpiadă, câștigătorii pot fi văzuți în fiecare zi în calendar, căci toți sfinții au primit locul I de la Hristos, Judecătorul desăvârșit. Acestea trebuie să fie modelele noastre de zi cu zi, cei la care să privim ca la veșnicii câștigători.

Locul unde s-a desfășurat concursul a fost unul mirific, ocrotit de Maica Domnului, alături de Sfântul Ioan Iacob de la Neamț și de Sfântul necunoscut de la aceeași mănăstire. Natura se reflectă însă mai ales în oamenii acelor locuri, care sunt deosebit de buni și de ospitalieri, indiferent în ce condiții. Astfel, omul și natura sunt atât de legați, încât devin asemănători. Reflexia dintre ei este un model de revenire la starea paradisiacă, când toate erau bune foarte. De aceea, acolo putem vizita Parcul Natural Vânători-Neamț și alte locuri de același fel în această zonă. Legătura cu natura este realizată mai ales prin mănăstiri, ca oaze de credință, cultură, jertfelnicie, frumusețe, sfințenie și bucurie. Nume precum Secu, Sihăstria, Pocrov, Vovidenia sunt cuvinte și locuri-cheie ale ortodoxiei românești, leagăne ale rugăciunii, ale duhovniciei și ale românității. Părinții acestor mănăstiri sunt oameni în adevăratul sens al cuvântului, având întotdeauna pentru orice călător un cuvânt bun, un pahar de apă și multe mărturii ale sfințeniei.

Bucuria roadelor a fost simțită doar în parte la aflarea rezultatului, căci acest rezultat aduce cu el o responsabilitate greu de cuantificat. O notă nu este relevantă pentru toată viața unui om, deoarece faptele omului nu pot fi relative: nu putem sluji și lui Dumnezeu și lui mamona. Fie ești, fie nu ești; fie vrei, fie nu vrei; îți dorești fie bucurie, fie deznădejde. Olimpiada, în final, acest lucru mi-a arătat: că viața este o luptă cu tine însuți, în care, dacă învingi, nu vei câștiga, ci te vei câștiga pentru Dumnezeu, te vei afierosi ca premiu lui Dumnezeu, Cel ce luptă necontenit și flămânzește de mântuirea noastră. Rezultatul nu este o notă, ci veșnicia; nu un premiu, ci firescul; nu slavă și laude, ci viața. Bucuria acelei vieți va fi veșnică, pe când bucuria acestui succes cere un progres continuu și constant, de care depind poate una sau mai multe vieți de oameni...

(Vlad Blându - locul I la olimpiade națională pentru seminariile teologice, la Noul Testament)

Tradiție

În data de 14 noiembrie 1864, prin Decretul domnesc al domnitorului Alexandru Ioan Cuza, şcoala duhovnicească a Consistoriului Eparhial de la Ismail, înfiinţată în 1857, este ridicată la rangul de Seminar teologic

IPS Arhiepiscop Casian

Capela seminarului | istoric

Revista seminarului

Sinaxar