Image Map

Nicodim Munteanu
Patriarh al României
primul director al seminarului

   


   La Seminarul Teologic „Sfântul Andrei“ din Galaţi a avut loc astăzi, 29 mai, cursul festiv al promoţiei 2019-2023.
   În prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, elevii seminarişti din anul terminal de la cele două secţii, pastorală şi patrimoniu-cultural, au participat mai întâi la Sfânta Liturghie oficiată de către un sobor de preoţi profesori în capela „Sf. Apostol Andrei“ din incinta şcolii.

   După ce absolvenţii şi mulţi elevi de la clasele primare au fost împărtăşiţi cu Sfintele Taine, a fost predată în mod simbolic cheia următoarei generaţii de elevi, considerată de către absolvenţi „simbolul succesiunii andreene”.
   Prin acest moment solemn se arată an de an legătura neîntreruptă între generaţii şi preluarea unei responsabilităţii de către cei ce se apropie de ultima treaptă a pregătirii în Şcoala Sfântului Apostol Andrei de la Galaţi.
   După slujbă, ierarhul Dunării de Jos a ţinut un cuvânt de învăţătură şi i-a felicitat pe cei 40 de absolvenţi ai acestei promoţii.
   Tinerii au rostit discursurile festive, adresând cuvenite de mulțumire dascălilor, părinților și tuturor celor care le-au fost alături și i-au sprijinit pe parcursul celor patru ani de studiu.
   Programul a continuat apoi în parcul unităţii şcolare, unde a avut loc cursul festiv la care au participat chiriarhul Dunării de Jos, cadrele didactice, absolvenţii din promoţia amintită şi părinţii acestora.
   Festivitatea s-a încheiat cu acordarea de diplome de onoare profesorilor şi diplome de recunoaştere a meritelor elevilor absolvenţi.
Pr. Rareş Bucur